Vă întrebați și voi, cum m-am întrebat și eu. Iată ce răspunsuri am găsit:

Lucrez de ceva timp. Și o fac mereu cu atât de multă atenție, încât aproape nu-mi mai rămâne timp de altceva. Mi-am dat însă seama că îmi complic singură activitatea dacă nu vehiculez mai vehement ideile în care cred.

În ce cred eu, psihologul?

• În miile de psihologi ce au fost înaintea mea, ce s-au dat cu capetele de pereți abstracți ori nu chiar, în căutarea de răspunsuri la întrebări aproape nerostite.
• În căi bătătorite, chiar de sunt greu circulabile.
• În studiile făcute bine, cu responsabilitate și cu cohorte suficient de mari încât să fie relevante.
• În ideile inovatoare, ce te obligă să îți adresezi noi întrebări.
• În motivația de a-și îmbunătăți viața a clienților.
• În disponibilitatea mea de a-i îndruma.
• În importanța relației pe care o stabilesc cu oamenii, oricine ar fi ei, pentru că punțile între minți creează deschideri ce nu ar fi existat în izolare.

Și pentru că atunci când cred în ceva, acționez în consecință, iată ce-mi propun eu să fac aici:

• Să găsesesc acele studii care mie îmi trezesc interesul, mai vechi sau mai noi, și să vi le prezint și vouă.
• Să rezum ideile din publicațiile pe care le citesc ori răsfoiesc, trecându-le (vreau-nu-vreau) prin propriul filtru.
• Să accept și alte filtre pe care voi mi le propuneți, și să le folosesc, să văd cum mi se potrivesc.
• Să mă țin și să vă țin la curent cu ce-i nou și sexy pe meleagurile psihoterapeutice.
• Să mă simt bine făcând toate astea.

Îmi rezerv dreptul să mă răzgândesc de câte ori îmi va prinde mie bine.

Hai să vedem ce iese!